Consultații Lingvistice

022 29 58 98

   

   

   

Blog-uri

Această pagină este dedicată cercetătorilor din cadrul Institutului de Filologie

  • Acasă
    Acasă This is where you can find all the blog posts throughout the site.
  • Categorii
    Categorii Displays a list of categories from this blog.
  • Etichete
    Etichete Displays a list of tags that have been used in the blog.
  • Bloggeri
    Bloggeri Search for your favorite blogger from this site.
  • Echipe de Blog
    Echipe de Blog Find your favorite team blogs here.
  • Autentificare
    Autentificare Login form

Elogiu infidelităţii

Posted by pe in fără categorie
  • Font size: Larger Smaller
  • Afişări: 92
  • 0 Comments
  • Abonați-vă la această intrare
  • Imprimați

Infidelitatea sau, făcân de un termen popular, trădarea, are drept suport major minciuna, iar civilizaţia modernă a dobândit-o prin succesiune de la strămoşii noştri arboricoli.  Renunţând la fidelitate, unii oameni de azi tind să obţină o situaţie socială sau materială prosperă, iar pentru a intra în graţiile bossului lor, politic sau economic, sunt capabili să renunţe la adevăr, la părinţi, la credinţă, la prieteni şi chiar la neamul lor. La modul general, trădarea este o faptă periculoasă având scopul de a înşela în mod deliberat şi perfid un prieten, un om sau chiar o colectivitate, un neam etc. prin comiterea unor acte adverse, inamice şi prin pactizarea cu inamicul. În istoria sa milenară, poporul nostru a formulat o concluzie dezolant de abjectă în această privinţă: banul este ochiul dracului sau, cum spuneau strămoşii noştri latini, auri sacra fames „blestemata foame de aur”.

De altfel, trăsăturile distinctive ale politicianismului oficial de la Chişinău sunt minciuna şi trădarea. Dacă urmărim ascensiunea politică a guvernanţilor de pe malul Bâcului atestam cu facilitate că aceasta constituie o succesiune infinită de trădări, de acţiuni abuzive şi arbitrare, începând cu războiul din Transnistria şi terminând cu actualele reorientări ale politicii preşedintelui Republicii Moldova spre vectorul despotismului oriental. Indiferent de direcţia politică şi ideologică, politicienii de la noi, prin debitul lor logoreic şi prin angajamente prezumţioase, pot declara orice bizarerie, întrucât noi, electoratul, putem accepta şi promova orice extravaganţă, de vreme ce suntem, afirma Nicolae Iorga cu mare fascinaţie, cu mult umor şi cu deosebită vervă îndrăcită, „o ţara în care nu te poţi compromite”. Pretinşii domni care ne guvernează reprezintă un model reprezentativ în această privinţă. Prin acţiunile lor (pactul cu Putin, vehementa luptă împotriva asocierii europene, coteria cu separatiştii din Transnistria, falsurile de natură lingvistică, identitarăşi istorică, întronarea minciunii în capul mesei, fabricarea unor pseudoteorii despre limba, istoria şi identitatea noastră naţională etc., etc.), clanul Dodon & Company fac imposibilul pentru a se compromite politicamente şi avem toată certitudinea că le va reuşi. Mai mult decât atât, ei iniţiază elaborarea unei istorii, a unei identităţi şi a unei limbi „moldoveneşti” ad usum Delphini „pentru folosinţa Delfinului”, adică epurată de evenimente, pasaje, personalităţi româneşti şi suprasaturată de elemente pur „moldoveneşti” şi de falsuri istorice, lingvistice sau entice, în vederea constituirii unei naţiuni noi „moldoveneşti”, obedientă, docilă şi naivă, aşa cum îşi urmăreşte cauza socialistă.

Totodată, socialiştii de la noi s-au pricopsit cu un prestigiu fals, probă concludentă servind alegerile prezidenţiale contrafăcute din toamna anului precedent. Şi încă un moment: beneficiind de bunăvoinţa, indulgenţa şi toleranţa fără margini a românilor basarabeni care uită foarte repede şi iartă foarte lesne (majoritatea basarabenilor, în pofida realităţii istorice, susţin în continuare că ruşii, respectiv comunismul implantat cu forţa armelor în Basarabia, sunt buni, că ne-au  eliberat în 1812 şi 1940 şi că am fost ocupaţi în 1918), ei, socialiştii şi alte partide promoscovite, îşi permit luxul să aibă pretenţii de reformatori economici şi politici şi de protectori ai integrităţii teritoriale, obţinute prin cedări continui, aşa încât, practice, recunosc în mod oficial existenţa Transnistriei şi Gagăuziei ca state independente. Politicaştrii noştri califică acest fapt drept mare succes, în timp ce în lumea civilizată o atare faptă este calificată ca fiind o trădare a intereselor naţionale.  

Junta socialistă de la Chişinău, în persoana domnului tovarăş Dodon, relevă o realitate dezgustătoare. Fiind dornic să se menţină cu orice preţ pe linia de plutire a vieţii politice, când steaua lor este în declin, socialiştii lansează declaraţii belicoase care, până la urmă, vor avea efectul sfârâiacului lui Creangă: înţelegerea cu Putin şi ciocnitul şampaniei cu Krasnoselski.

            Ingridientul fundamental din arsenalul politicii lor belicoase şi antinaţionale este minciuna, contrafacerea adevărului ştiinţific şi istoric, manipularea impertinentă a maselor, promisiunile lipsite de substanţă etc. Totodată, socialiştii, deşi se declară adepţi consecvenţi ai idealurilor comuniste, acumulează averi fantastice şi excelează prin două calităţi: adoptarea unui limbaj cvasidemocratic cu care induc în eroare poporul şi orientarea consecventă promoscovită. Poziţia acestui partid contravine intereselor naţionale, acestea din urmă fiind substituite prin lozinci pseudopatriotice de speţă stângistă, aşa cum se trâmbiţează de mai bine de jumătate de secol ideea cu privire la respectarea drepturilor omului, teză care, de cele mai multe ori, anulează sau mai curând respinge existenţa statelor naţionale. Preşedinţia lui Igor Dodon acumelează păcate după păcate, iar publicul, în special presa, cea de-a patra putere în stat, remarcă lipsa competenţei manageriale a socialiştilor, deşi aceştia continuă să se menţină în prim planul vieţii politice. Făcând uz de artificii, minciuni şi defăimări la adresa alianţei pralamentare, socialiştii încearcă să-şi creeze faima de partid al „progresului” asiatic. Sub influenţa acestei firme politice se află destule persoane care sunt dispuse să uite crimele, cerenţele şi gravele greşeli de care s-a făcut vinovat partidul comunist din care îşi trage originea partidul socialiştilor.  Aşadar, socialiştii doresc să readucă Basarabia în mrejele coloniale ale Rusiei, cu alte cuvinte se adevereşte zicala: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui. Şi toate astea urmează să fie realizate cu forţa, prin interzicerea unionismului, a forţelor care exprimă alte opinii, adică cu argumentum baculinum „argumentul bâtei”.

Minciuna în ştiinţă, inclusiv în politică, este o aserţiunee infirmată de experienţă, de observaţiile elementare sau de dreaptă judecată. Minciuna este lansată de oameni, inclusiv de cei politici, în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acţiune intenţională de declarare a unei stări modale incomfirmabile sau imediat (ori uşor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina oamenii, în special electoratul, la o anume acţiune sau pentru a crea o anume stare de spirit, intelectuală, socială ori afectivă care serveşte într-un fel sau altul lansatorului de minciuni.  Minciunile politicienilor sunt prin excelenţă premeditate, din care cauză sunt considerate foarte  devastatoare, distrugătoare, dezastruoase  şi inadmisibile, în timp ce minciunile spontane, nepremeditate ar putea fi admise în anumite situaţii, fiind determinate de lipsa de informare, de înţelegere incorectă şi/sau de interpretarea greşită a informaţiilor existente sau accesibile la un moment dat. Examinată dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea, iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmaţii confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realităţii în individ este un adevar, o distinctă transpunere a unei cantităţii purtătoare de informaţii care se metamorfozează în „realitate” cu o structură şi fenomenalitate distinctă. Prin urmare, reflectarea intenţionat eronată, falsă a realităţii rezultă din a falsis proficisci „principii false”, tot aşa cum socialiştii, etichetând ocupaţia ţaristă şi sovietică drept „un rai” pentru basarabeni, considerând limbă „moldovenească” distinctă în raport cu limba română şi descoperind o nouă identitate naţională pentru românii basarabeni, fac apel la argumentum ad populum - eroare de argumentare care conclude că un fenomen social sau naţional este adevărat deoarece foarte multă lume crede că este adevărat.

Oameniii politici jură cu mâna pe Biblie că vor fi cu dreptate „la domnie” şi pretind că vor respecta Constituţia, care stipulează că „Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (art.1), teritoriul R. Moldova este inalienabil (art. 3), R. Modova este stat neutru (art. 11), toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii (art. 16) şi că Igor Dodon va fi preşedinte al tuturor etc. În cele din urmă, analizând situaţia reală, constatăm că avem o Constituţie în care nu ne regăsim idealurile noastre naţionale. Deşi suntem „suverani şi neutri”, independenţa noastră este „asigurată” de armatele ruseşti de la Nistru, suntem independenţi şi integri teritorial”, dar cu enclavă rusească la Nistru, inalienabili teritorial, dar vânduţi, pe furiş, Ucrainei (Giurgiuleşti, Nişaliu, Palanca, Novo-Dnestrovsk, Mirnoe), stat unitar, dar tranzacţionat (tot pe sub masă) spre federalizare, egali în faţa legii, doar că legea nu e pentru toţi.

Cu alte cuvinte, independenţa R. Moldova a avansat, în cei 26 de ani de existenţă, exact în sensul invers mişcării fireşti. Indiferent de direcţia în care bat vânturile în capul politicaştrilor noştri, populaţia R. Moldova continuă să vegeteze între Orient şi Occident, pendulând, ca şi  „marii”  noştri  „voievozi” din prezent, între condamnarea şi glorificarea comunismului, între CSI şi UE, NATO şi Rusia, între 28 iunie 1940 şi 27 august 1991, între Limba Română şi cea  „moldovenească”, între Istoria Românilor şi Istoria Integrată sau Istoria în genere” (!!??), între Antonescu şi Stalin, între o Românie Mare şi o insulă de RSSM, între Biserica neamului şi biserica rusă, între ora Moscovei şi ora Bucureştiului, între sacrificiu şi privilegiu, între onoare şi trădare etc. 

Avem o specie aparte, curioasă de politicieni. Aceştia, pe de o parte, se închină gloriosului domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar pe de altă parte practică cu obstinaţie asinală trădarea naţională. Darpoatenuetrădare, cioportunism de partid sau conjuncturism politic? De altfel, trădarea are mai multe forme de existenţă – trădarea politică (partidele fiind actorii pricipali ai acesteia); trădarea unor persoane din alte motive decât cele politice; trădarea unor idei, concepţii de viaţă, crezuri filosofice, estetice, literare etc. La capitolul trădare politică noi, românii, am realizat un rafinament perfomant, devenit o artă dobândită printr-un exerciţiu multiplu, mereu adaptat altor vremuri şi altor actori, dar cu aceeaşi intenţie. În istoria noastră, deşi atestăm nenumărate cazuri de tradare, nu identificăm nici un gest de regret sau de sinucideri spectaculoase determinate de actele de trădare. Noi nu beneficiem cel puţin de un Iuda, care se spânzură după actul de trădare, ci avem numai trădători care beneficiază de pe urma infidelităţii şi se împacă cu propria conştiinţă şi vinovăţie. Noi suntem un popor unicat, căci la noi, trădătorii ajung să capete demnităţi şi onoruri de stat sau sume  pecuniare considerabile care descalifică şi mai mult gestul. Şi cu toate acestea, nimeni nu se miră, nimeni nu are nici o reacţie, nici o mustrare de conştiinţă sau remuşcare sinceră, întrucât majoritatea aşa-zişilor bărbaţi de stat se conduc de străvechea zicală: capul plecat sabia nu-l taie! Cu alte cuvinte, politicarzii noştri socialişti se umilesc în raport cu Estul şi savurează cu voluptate masochistă acest servilism degradant, etichetându-l drept politică abilă, inteligentă şi ingenioasă.

Dacă vine vorba să enumerăm unele cazuri de trădare din istoria noastră naţională, vom constata următoarele: 1) primul caz este cel al lui Bacilis (confident al regelui dac), prin trădarea căruia romanii găsesc în albia râului Sargesia tezaurul lui Decebal, după care a urmat o serie de trădări succesive: 2) Vlad Ţepes a murit în anul 1477, ca urmare a unui complot al boierilor partizani ai lui Basarab cel Bătrân Laiotă, 3) Mihai Viteazul a fost trădat şi a murit asasinat pe Câmpia Turzii, 4) Horea a fost prins şi executat prin trădarea episcopului ortodox, Ghedeon Nichitici, care primeşte pentru gestul său 1000 florini de aur, 5) Vodă Lăpuşneanu este vândut de boierul Moţoc, 6) iar boierul Ieremia Golia îl vinde în modul cel mai perfid pe domnul său, Ion Vodă cel Cumplit, trecând cu călărimea la duşman, 7) Tudor este trădat de comandanţii cetelor de panduri şi de arnăuţi, 8) Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României Unite, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adunate în Monstruoasa Coaliţie etc., etc. Nici perioada actuală  nu este lipsită de acte de trădare, în special a idealurilor (pentru cine le are), dar mai ales a partenerilor. Bărbaţii noştri politici nu se ghidează în activitate lor de indicaţile înţeleptului Solomon că „un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi auru”l, ci de dictonul latin pro domo sua „pentru interesul propriu”.

În oraşul Hang–Clan din China, există un templu consacrat lui Iao Fey, un general din dinastia Sung, vestit pentru faptul că şi-a apărat în mod credincios suveranul în vremea invaziei mongolilor, fiind ucis de un rival invidios şi trădător. În cinstea eroului, chinezii au ridicat un templu pentru aducere aminte. Poate este surprinzător pentru noi, românii, dar în faţa templului au fost ridicate şi două statui, una a tradătorului, iar cealaltă a soţiei sale. Ele sunt îngropate până la brâu în pământ, iar partea rămasă liberă face obiectul oprobiului public, fiind acoperite cu ouă clocite, cu mere stricate sau chiar cu salivă. Credem că este vorba de o autentică lecţie de etică şi de morală. Mă întreb dacă nu este cazul să organizăm şi noi o chetă naţională pentru a edifica cel puţin un monument al trădării de neam!?

Dacă inventariem persoanele antrenate în partidul socialiştilor, nu vom identifica nicio personalitate notorie, nicun om de ştiinţă, de cultură, niciun scriitor de valorea, niciun om politic de remarcabil, partidul socialiştilor excelând în nume obscure, pretinşi oameni de ştiinţă sau de cultură, indivizi veleitari, politicieni anonimi, pseudosavanţi obscuri, inşi cu spirit gregar, mediocrităţi avide de căpătuire imediată etc. Aşadar, în pofida acestui tablou sinistru, descurajant, deprimant şi chiar funest, prezentat anterior, constatăm cu satisfacţie că deocamdată nu a aderat la partidul lui I. Dodon niciun om de cultură, de litere sau de litere, nicio personalitate politică marcantă, motiv care ne face să ne mândrim cu intelectualitatea noastră care, deşi săracă, flămândă şi inabilă, rămâne fidelă idealurilor noastre naţionale şi adevărului ştiinţific cu privirea la identitatea şi la istoria noastră naţională, fără a se lăsa sedusă de promisiunile ademenitoare ale politicii prizidenţiale bazate pe minciună,  ficţiuni lingvistice şi istorice etc. Mai mult, comunitatea noastră ştiinţifică, inclusiv Academia de Ştiinţe (cu excepţia unor personaje insignifiante), perseverează în promovarea adevărului ştiinţific, fără a se lăsa intimidată, cucerită, fascinată sau hipnotizată de perspectivele politicii prezidenţiale, care excelează în minciună, duplicitate şi ipocrizie.  De altfel, comportamentul celor mai mulţi oameni de ştiinţă din Republica Moldova vine să confirme prezumţia dictonului latin conform căruia Nullum venim inferet falsum Nici un adevar nu poate conduce la o concluzie falsă”, întrucât toate prezumţiile pretinşilor istorici şi filologi dodonişti se azează pe semiadevăruri, demonstrându-se astfel în mod inconştient că ex falso quod libet „din ceva fals rezultă orice enormitate”. Aşadar, este absurd să considerăm o realitate sau un eveniment ca adevăr pe o parte a Prutului şi eroare pe cealaltă parte.

Deşi mi-am exprimat anterior satisfacţia pentru faptul că în echipa lui I. Dodon lipsesc persoane remarcabile, totuşi în târgul nostru au ajuns informaţii de departe, tocmai de la Dunăre, că două doamne, din domeniul filologiei, îl curtează pe nepreşedintele nostru I. Dodon pentru a-l   convinge de devoţiune, prin renunţare la adevărul ştiinţific şi la idealurile naţionale, angajându-se în promovarea cretinismului instaurat la palatul prezidenţial, în schimbul unor funcţii avantajoase. Prin urmare, capul „statului nostru”, fie el încoronat, fie neîncoronat (încă), e prieten cu minciuna, preferă falsurile, şarlatanismul, ipocrizia, fariseismul, neadevărul, iar nuda veritas „adevărul gol” este acceptat numai în situaţia în care este deghizat în minciună sau este mascat cu vorbe seducătoare, captivante. Clasicii literaturii române au fost geniali în modul de a demasca aceste carenţe umane.  Un exemplu edificator în această ordine de idei este fabula lui Alecu Donici Înfiinţarea fabulei: În palat la împărat, // Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La // a lui aşa privire // împăratul au strigat: // Cine eşti? Cum îndrăzneşti, // Gol, aici, să te iveşti? // Adevărul sunt. // — Ce vrei? // —          Vreau să-ţi spun a mea // părere: // Tu nicicum nu ai durere // Pentru pământenii tăi; // Cei mai mari te măgulesc // Şi norodul jefuiesc; // Legile îţi sunt călcate... // Ieşi afară! Ieşi afară! // Golule neruşinate! // Daţi-l uite jos pe scară! // Iată cum fu primit //Adevărul dezgolit; // El, oftând, se depărtară. Dar // a lui dorinţă bună Un alt // chip i-au arătat. Adevărul // mai pe urmă Iar au mers la // împărat, Însă nu gol, ci-n // veşminte. // Împrumutate la minte Şi, // cu aer de respect, Au // vorbit frumos, încet. // Împăratul, în mirare, I-au // dat toată ascultarea; // L-au pătruns, l-au înţeles, Şi // îndată au ales Alţi // miniştri, altă curte, Au // făcut prefaceri multe, // Trebile au îndreptat Ş-au // fost binecuvântat.  

Nu am certitudinea că Igor Dodon, aflând adevărul, îşi va pleca urechea la spusele oamenilor de ştiinţă şi de cultură şi va renunţa la promovarea minciunii şi falsurilor istorice, dar consider că ar fi necesar să tragă anumite învăţăminte din fabula lui A. Donici. În ceea ce priveşte cele două doamne care fac „curte la izbândă” în culisele prezidenţiale, este necesar ca ele să-şi amintească de acrimonia, causticitatea, incisivitatea devastatoare şi ostilitatea manifestă a lui Ion L. Caragiale în raport cu modul de a fi al eroilor săi:   BRÂNZOVENESCU (cu îndoială): Să fie trădare la mijloc? ai? FA R F U R I D I: Eu merg şi mai departe şi zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...

Oamenii politici, ca şi mincinoşii elementari, mint, care mai bine, care mai rău, fie că este vorba de fapte importante, fie că este vorba de fapte superficiale. Totodată, între mincinos şi minţit există o relaţie de co-participare, în sensul că minciuna este susţinuta de ambele părţi, întrucât ea nu se naşte pe un teren gol, ci este cerută şi aşteptată de cel ce va fi minţit. În actul înşelăciunii se exploatează predispoziţia conştientă sau inconştientă a auditoriului către minciună. Ea se pliază pe aşteptările şi nevoile nesatisfăcute ale auditoriului, căci vrabia mălai visează şi calicul comândare. 

Aşadar, politicienii noştri (alias impostori, şarlatani, farisei şi vânzătorii de neam) se erijează azi în postură de salvatori ai naţiunii, făcând uz de minciună, trădare, fals, contrafacere etc. în toate domeniile. În definitiv, toţi aceşti mântuitori naţionali nu sunt decât nişte victime care pactizează cu călăul, adică indivizi afectaţi de sindromul Stokholm. Demult e timpul să renunţăm la trădare şi la minciună, la aparenţe de independenţă, la improvizarea unor scenarii utopice şi să încetăm a ne da în spectacol aidoma histrionilor de altă dată, iar acest elogiu consacrat infidelităţii şi miciunii este, practic, o denigrare sau chiar o imjurie la adresa acestei  trăsături pernicioase de caracter.

                                               

 

                                                                                    Vasile BAHNARU

 

 

 

0

Comentarii

  • No comments made yet. Be the first to submit a comment

Lăsaţi un comentariu

Musafir Sâmbătă, 19 August 2017
   

Noutăți  

 Se anunţă susţinerea tezei de doctor. Pretendent: Magdalena RUSNAC-FRĂSINEANU. Conducător ştiinţific: ŢURCANU Andrei, doctor habilitat în filologie, profesor universitar. Consiliul ştiinţific specializat D19.622.01 – 10 

Citește mai departe...

INSTITUTUL DE FILOLOGIE, RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2017 (I)

Citește mai departe...

Joi, 29 iunie 2017, ora 10.00, în Sala 408, în şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, va avea loc discuţia tezei de doctor habilitat în filologie, la specialitatea 621.04. Lexicologie şi lexicografie; terminologie şi limbaje specializate; traductologie (limba română), cu tema Terminologia medicală în limba română: evoluţie şi tendinţe

Citește mai departe...
   

Aparitii editoriale  

   
© INSTITUTUL DE FILOLOGIE 2015